• Acasa
  • Proiecte
image dexcription

GreenPoint - 02 Sep 19

Pe data de 15 septembrie 2018 a fost zi de curatenie natională în România. Let’s Do It, Romania, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a reusit sa mobilizeze voluntari din toata tara, cu scopul de a strânge deşeurile din zonele naturale, cartate printr-o aplicatie special conceputa pentru campanie.

Peste 340 000 de voluntari au strans peste 470.000 de saci cu deșeuri.

Acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15:00, când partenerii de la companiile de salubritate au început colectarea sacilor în vederea valorificarii deseurilor adunate.

Echipa GreenPoint se mândreste că a luat parte la World Cleanup Day și suntem încântați de succesul proiectului la nivel național. 

Ne bucuram ca am putut contribui cu peste 25.000 de saci verzi, special ganditi pentru colectarea deseurilor din mediul natural.

Evenimentul a avut un impact puternic asupra comunitatilor locale. Este important să conștientizăm faptul că lipsa educației cu privire la conservarea resurselor și a protejării mediului au condus la sufocarea cu deșeuri a pădurilor și a spațiilor verzi din România! 

Pet-ul, aluminiul și hârtia sunt doar câteva dintre materialele pe care unele persoane le uită în natură. Sperăm ca pe viitor să nu ne mai lovim de acestea și să ajungem să ne educam în privința reciclării.

Acesta a fost un exercițiu pe care cu siguranță il vom repeta pentru a putea evita imbătrânirea prematură a planetei.

Despre autor